Earth free in Ierusalim & Romania.

Știe cineva vreo astfel de poveste română să se termine și bine?!

Am citit o poveste despre eroi și legende, adunate de prin sate. La noi, în V. Dornei la Muzeul Etnografic.  Și practic, prin cărți ciudate care vorbeau odată despre acceptarea ca avere( nu neapărat CENSUS numită) a suta parte deci din venit, doar prin Ierusalim. Despre aceea azi vă scriu. Vă rog să amintiți Asigurării numite Țiriac, a României, ce s-a întâmplat în Ierusalim.

Nu știți, nu-i așa? Nu există decât a Ierusalimului iertare dreaptă garanție pentru averea cea mare.

Nici un creștin nu a fost vreodată bogat, nici credincios măcar fără să fie la Ierusalim. Ori să se întoarcă. .

Mă rog să nu fiu rea. Și să repatriați dacă se poate, rușilor, corpurile lor din Ploiești. Poate ai lor cred că sunt plecați în pelerinaj la Ierusalim! Unde nu au părăsit niciodată București. Iertare, pământul! pentru Dumnezeu însuși. De aici ne vine o binecuvântare, aceea catolică a Mănăstirii Putna. Și a sale soluții impresionant ignorate, aceea de a arde corpurile și de a planta Stejarii peste. Este important cred pentru averea noastră personală. Aceea societate care face dreptate lui Constantin Brancusi din Paris-poate și să încerce să ajute Unirii cu Rusia pentru acele rămășițe triste, niciodată în Rai ajunse_

Avéré personală care se clădește pe împrumuturi pentru studii prima dată. Valabile fiecărei persoane conștientizând Ierusalimului adevărul.

Acela că la Ierusalim desigur nu se fac afaceri nici cuvinte multe  Sufletului omenesc și religiei le place timpul iar  mersul pelerinului este amar vorbelor vinovate.

Românul tradițional nu a avut Ierusalim niciodată. Nici bogat nu a fost desigur. Creștinul știe cum funcționează; eu nu știu până nu gândesc singură. Până nu gândesc totul singură.

Până nu primesc și binecuvântarea preasfințitului Părinte poate.

Însă cel mai important. Oriunde aș fi, ce se întâmplă cu gunoiul menajer propriu? O întrebare actuală și singura întrebare de astăzi, câteodată.

Întregi registre există doar în încrederea că acest răspuns există. Nu posibilitatea unui răspuns ori a unui raport. Ci răspunsul însuși