Strabismul – Cauze, Tipuri, Diagnostic și Tratament
Cuprins
- Introducere
- Definiție și terminologie
- Clasificarea strabismului
- Epidemiologie
- Etiologie și factori de risc
- Fiziologie și mecanisme patogenice
- Manifestări clinice
- Diagnostic
- Tratament
- Complicații
- Prognostic
- Concluzii
- Bibliografie
- Introducere
Strabismul reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni oftalmologice, afectând milioane de persoane la nivel mondial. Caracterizat prin dezechilibrul de aliniere a globilor oculari, strabismul nu este doar o problemă estetică, ci o tulburare complexă cu consecințe vizuale, funcționale și psihosociale semnificative. Deși adesea asociat cu copilăria, strabismul poate apărea la orice vârstă, iar impactul său asupra calității vieții poate fi profund, afectând atât percepția vizuală tridimensională, cât și stima de sine și interacțiunile sociale ale pacienților.
Prezentul articol își propune să ofere o imagine cuprinzătoare asupra strabismului, acoperind definiția, clasificarea, epidemiologia, etiologia, manifestările clinice, metodele de diagnostic și opțiunile terapeutice disponibile, cu accent pe importanța diagnosticului precoce și a managementului interdisciplinar.
- Definiție și terminologie
Strabismul (din greacă strabismos, însemnând „ochi care se uită oblic”) definește tulburarea de aliniere oculară caracterizată prin poziționarea anormală a unuia sau ambilor ochi în raport cu axa vizuală. În mod normal, atunci când o persoană privește un obiect cu capul în poziție primară, cei doi ochi sunt aliniați și focalizează simultan imaginea pe fovea centrală a retinei. Această aliniere este esențială pentru realizarea vederii binoculare, procesul prin care imaginile provenite de la fiecare ochi sunt integrate la nivel cortical pentru a produce percepția tridimensională a spațiului.
În cazul strabismului, unul dintre ochi deviază față de axa vizuală, ceea ce determină o pierdere a paralelismului ocular și afectarea mecanismelor de fuziune binoculară. Termenii specifici utilizați în descrierea strabismului includ:
· Eso- – deviația nazală (convergentă) a ochiului
· Exo- – deviația temporală (divergentă) a ochiului
· Hyper- – deviația superioară
· Hypo- – deviația inferioară
De asemenea, se face distincția între:
· Tropie – deviație manifestă, detectabilă cu ambii ochi deschiși
· Forie – deviație latentă, detectabilă doar la acoperirea unui ochi
- Clasificarea strabismului
3.1. După direcția deviației
În funcție de direcția în care deviază ochiul, strabismul poate fi:
· Ezotropie – deviație convergentă (ochiul deviază spre nas), cunoscută popular ca „ochi încrucișați”
· Exotropie – deviație divergentă (ochiul deviază spre tâmplă), denumită popular „ochi de perete”
· Hipertropie – deviație verticală în sus
· Hipotropie – deviație verticală în jos
3.2. După caracterul deviației
Strabism concomitent (comitant) – unghiul de deviație este constant în toate pozițiile privirii. Această formă reprezintă majoritatea cazurilor de strabism din copilărie și este considerată o tulburare neurodezvoltală a sistemului vizual.
Strabism incomitant – unghiul de deviație variază în funcție de direcția privirii. Această formă este adesea de natură paralitică sau restrictivă și poate indica boli neurologice sau orbitale subiacente.
3.3. După momentul apariției
· Strabism congenital – prezent la naștere sau în primele luni de viață
· Strabism dobândit – apare ulterior pe parcursul vieții
3.4. După constanță
· Strabism constant – deviația este prezentă permanent
· Strabism intermitent – deviația apare doar în anumite condiții (oboseală, distragere a atenției, privire la distanță)
3.5. Pseudostrabismul
În anumite cazuri, ochii par deviați, dar alinierea este în realitate normală, având la bază particularități anatomice precum pliuri epicantale proeminente. Această condiție nu necesită tratament oftalmologic.
- Epidemiologie
Strabismul este cea mai frecventă afecțiune oculară din populația pediatrică, afectând aproximativ 2–4% dintre copii. La nivel global, prevalența strabismului orizontal este estimată la 1,81%, ceea ce corespunde aproximativ 138,5 milioane de persoane, dintre care 60 de milioane prezintă ezotropie și 87,5 milioane prezintă exotropie.
În Statele Unite, strabismul apare la aproximativ 3% dintre copii. În România și Europa, datele epidemiologice sunt similare, cu o prevalență estimată între 2% și 5% în rândul copiilor. Studiile indică faptul că, în absența tratamentului, aproximativ jumătate dintre copiii cu strabism dezvoltă un anumit grad de pierdere a vederii din cauza ambliopiei.
În ceea ce privește distribuția pe tipuri, studiile arată că prevalența exotropiei este mai mare în rândul populației asiatice, în timp ce ezotropia este mai frecventă la copiii de vârstă mai mare, la cei cu anisometropie moderată și la cei cu hipermetropie moderată.
- Etiologie și factori de risc
5.1. Cauze generale
Strabismul poate apărea ca urmare a multiplelor mecanisme etiologice:
· Erori de refracție – hipermetropia necorectată este frecvent asociată cu ezotropia acomodativă
· Anomalii de fuziune binoculară – incapacitatea creierului de a fuziona imaginile celor doi ochi
· Disfuncții neuromusculare – afectarea mușchilor extraoculari sau a nervilor cranieni care îi inervează
· Anomalii anatomice – structurale, ale orbitei sau ale globului ocular
5.2. Modificări histopatologice
Studiile histopatologice asupra musculaturii pacienților cu strabism au evidențiat modificări structurale importante ale fibrelor musculare extraoculare. Comparativ cu mușchii normali, care prezintă fibre aliniate ordonat, cu striații clare și arhitectură sarcomerică intactă, la pacienții cu strabism se observă:
· Fibre musculare dezorganizate și atrofiate
· Edem și procese de degenerescență miofibrilară
· Vacuolizări intracelulare
· Acumulări de picături lipidice
· Agregări mitocondriale
La pacienții cu strabism și sindrom Down, modificările sunt și mai pronunțate, incluzând vacuole extensive, dezintegrarea miofibrilelor și depozite intracelulare și extracelulare de fibrile de colagen.
5.3. Factorii genetici
Strabismul are atât factori de risc genetici, cât și non-genetici. Deși se știe din antichitate că strabismul are o tendință familială, modelele sale de ereditate sunt complexe, iar mecanismele genetice precise nu au fost încă pe deplin elucidate.
Studiile de asociere la nivelul întregului genom (GWAS) au identificat două loci de risc și trei variante de număr de copii în populațiile caucaziene. O variantă genetică frecventă în cadrul clusterului genetic NPLOC4-TSPAN10-PDE6G este asociată cu riscul de strabism. Studiile de randomizare mendeliană au furnizat, de asemenea, dovezi genetice care susțin fumatul matern ca factor de risc cauzal pentru strabism la descendenți.
Genele cauzale au fost identificate în tulburările congenitale de disinervație craniană, sindroame în care mișcarea oculară este limitată sau paralizată.
5.4. Factorii de risc non-genetici
Factorii de risc asociați cu strabismul includ:
· Antecedente familiale de strabism
· Prematuritatea și greutatea mică la naștere
· Fumatul matern în timpul sarcinii
· Expunerea intrauterină la medicamente sau substanțe (inclusiv alcool)
· Vârsta maternă înaintată
· Erorile de refracție – hipermetropia mare și anisometropia
· Retinopatia prematurității
· Pierderea congenitală sau dobândită a vederii
· Afecțiuni neurologice
· Sindroame genetice (de exemplu, sindromul Down)
· Malformații oculare congenitale
· Paralizii cerebrale
- Fiziologie și mecanisme patogenice
Pentru a înțelege strabismul, este esențial să cunoaștem mecanismele normale ale vederii binoculare. Ochiul uman este poziționat anterior, permițând privirea în aceeași direcție. În mod normal, ochii se mișcă coordonat, astfel încât obiectul privit este centrat în fiecare ochi. Deoarece ochii sunt plasați la o mică distanță unul de celălalt, imaginea din fiecare ochi este ușor diferită. Creierul fuzionează aceste imagini pentru a produce o imagine tridimensională, cu profunzime – proces cunoscut sub numele de vedere stereoscopică sau binoculară.
Pentru menținerea alinierii, ochii trebuie să se miște coordonat, un proces care implică doisprezece mușchi diferiți (câte șase în fiecare ochi):
· Patru mușchi drepți – mișcă ochiul în sus, jos, la dreapta și la stânga
· Doi mușchi oblici – acțiuni mai complexe, ajutând privirea în jos și medial sau în sus și medial
Trei nervi cranieni diferiți sunt implicați în contracția și relaxarea acestor mușchi, iar centrul principal de coordonare se află în creier.
În strabism, ochii privesc obiecte diferite, trimițând astfel imagini diferite către creier. În funcție de individ, creierul poate gestiona aceste imagini în moduri diferite:
- Confuzie vizuală – rareori, persoana vede două obiecte diferite în același loc
- Diplopie (vedere dublă) – mai frecvent în strabismul acut, persoana vede două imagini
- Supresie – în strabismul de lungă durată, imaginea de la ochiul deviat este ignorată sau suprimată de creier
În toate aceste situații, persoana are o percepție redusă a profunzimii.
- Manifestări clinice
7.1. Semne și simptome principale
Manifestările clinice ale strabismului variază în funcție de vârsta pacientului, de tipul și de durata deviației:
· Dezaxarea ochilor – semnul cel mai vizibil, un ochi fiind orientat într-o direcție diferită față de celălalt
· Diplopia (vederea dublă) – frecventă în strabismul dobândit la adult
· Ambiopia – scăderea acuității vizuale a ochiului deviat
· Poziția anormală a capului – pacienții pot înclina sau roti capul pentru a compensa deviația și a reduce diplopia
· Clipirea frecventă
· Închiderea intermitentă a unui ochi – pentru a evita vederea dublă
· Asthenopia – oboseală oculară
· Fotofobie – sensibilitate la lumină
· Lacrimare și roșeață oculară
· Dificultăți de citire – tendința de a sări rândurile
La copiii mici, semnele pot fi mai subtile și pot include frecarea frecventă a ochilor, închiderea unui ochi pentru a vedea mai bine sau întoarcerea capului într-o anumită poziție pentru a privi.
7.2. Impactul psihosocial
Strabismul nu este doar o problemă medicală, ci și una psihosocială semnificativă. Pacienții, în special copiii, pot experimenta:
· Scăderea stimei de sine
· Dificultăți în interacțiunile sociale
· Discriminare ocupațională și socială
· Impact negativ asupra calității vieții
- Diagnostic
Diagnosticul strabismului este în principal clinic și implică o evaluare oftalmologică completă.
8.1. Anamneza
Evaluarea începe cu o anamneză detaliată, care include:
· Istoricul ocular complet
· Vârsta de debut a deviației
· Frecvența și constanța deviației
· Factorii declanșatori (oboseală, privire la distanță etc.)
· Antecedentele familiale de strabism
· Istoricul perinatal (prematuritate, greutate la naștere)
· Simptome asociate (diplopie, cefalee, oboseală oculară)
8.2. Examenul clinic
Evaluarea poziției capului – examinarea începe cu evaluarea poziției capului, deoarece pacienții pot adopta poziții compensatorii.
Testul Hirschberg (reflexul cornean) – observarea reflexului luminos pe cornee. În mod normal, reflexul este centrat pe ambele cornee. În strabism, reflexul este descentrat pe ochiul deviat.
Cover test (testul de acoperire) – este investigația diagnostică principală. Include:
· Uncover test – se descoperă ochiul acoperit și se observă mișcarea de refixare
· Cover test – se acoperă ochiul fixator și se observă mișcarea ochiului deviat
· Alternate cover test – se alternează acoperirea ochilor pentru a evidenția deviația totală
· Simultaneous prism and cover test (SPCT) – pentru măsurarea precisă a unghiului de deviație
Teste de motilitate oculară – evaluarea mișcărilor oculare în toate direcțiile privirii (version testing, duction testing).
8.3. Investigații suplimentare
Evaluarea vederii binoculare – include teste precum:
· Testul Lang
· Testul Bagolini
· Testul cu sticlă roșie (red glass test)
· Testul Maddox rod
· Testul TNO pentru discriminarea stereoscopică
Măsurarea acuității vizuale – pentru fiecare ochi în parte, pentru a detecta ambliopia.
Refracția – determinarea erorilor de refracție.
Investigații imagistice – în cazurile de strabism incomitant sau cu suspiciune neurologică, pot fi necesare:
· Tomografie computerizată (CT) sau rezonanță magnetică (RMN) a orbitei
· RMN cerebral
· CT toracic
8.4. Diagnosticul diferențial
Strabismul trebuie diferențiat de:
· Pseudostrabismul – aspect de deviație datorat unor particularități anatomice (pliuri epicantale, puntea nazală largă)
· Nistagmusul – mișcări oscilatorii involuntare ale ochilor
· Paraliziile oculomotorii – imposibilitatea mișcării ochiului într-o anumită direcție
- Tratament
Tratamentul strabismului urmărește multiple obiective:
· Restabilirea și menținerea alinierii oculare
· Eliminarea diplopiei sau a confuziei vizuale
· Permiterea vederii binoculare
· Restabilirea aspectului normal
· Prevenirea ambliopiei
9.1. Tratamentul medical
Corecția optică – primul pas în managementul strabismului este evaluarea și corectarea erorilor de refracție. Corecția optică adecvată este esențială, în special la copii. Ochelarii pot corecta complet unele forme de strabism (în special ezotropia acomodativă).
Tratamentul ambliopiei – pentru a preveni pierderea permanentă a vederii la ochiul deviat, se recomandă:
· Ocluzia (patching) – acoperirea ochiului sănătos pentru a forța utilizarea ochiului ambliopic
· Penalizarea farmacologică – picături de ochi pentru estomparea temporară a vederii ochiului sănătos
· Exercițiile ortoptice – pentru consolidarea musculaturii oculare și îmbunătățirea coordonării
9.2. Exercițiile ortoptice
Terapia vizuală constă în exerciții oculare menite să întărească mușchii oculari și să îmbunătățească coordonarea între cei doi ochi. Aceste exerciții combină:
· Exerciții de focalizare
· Exerciții de urmărire
· Exerciții de convergență
9.3. Tratamentul chirurgical
Intervenția chirurgicală este indicată atunci când tratamentul medical nu reușește să corecteze deviația sau când strabismul nu este acomodativ.
Principiile chirurgiei strabismului:
· Intervenția se efectuează sub anestezie generală
· Scopul este întărirea sau slăbirea mușchilor extraoculari pentru a realinia ochii
· Tehnicile chirurgicale includ recesiunea (slăbirea) și rezecția (întărirea) mușchilor
Ratele de succes – rata de succes a chirurgiei strabismului variază în literatură între 35,6% și 93,3%, rata de succes pentru strabismul orizontal fiind de aproximativ 60–80%. În unele cohorte, 87% dintre cazuri au fost evaluate ca având rezultate „excelente”.
Importanța purtării ochelarilor postoperator – după operație, este obligatorie continuarea purtării ochelarilor și a exercițiilor, deoarece intervenția chirurgicală are atât scop estetic, cât și biologic.
9.4. Abordarea terapeutică în funcție de vârstă
La copii – tratamentul formei congenitale trebuie efectuat în primele 6 luni de viață pentru a permite dezvoltarea normală a vederii binoculare. Diagnosticul și tratamentul precoce sunt esențiale pentru un prognostic favorabil.
La adulți – tratamentul vizează în primul rând eliminarea diplopiei și îmbunătățirea aspectului estetic.
- Complicații
În absența tratamentului, strabismul poate duce la multiple complicații:
Ambiopia – scăderea funcțională a acuității vizuale a unui ochi cauzată de neutilizarea sa în perioada de dezvoltare vizuală. Strabismul este adesea simptomul care duce la descoperirea ambliopiei. La pacienții cu ambliopie strabică, acuitatea vizuală este afectată selectiv în partea centrală a câmpului vizual al ochiului deviat.
Pierderea vederii binoculare – incapacitatea de a fuziona imaginile celor doi ochi, ducând la lipsa percepției profunzimii.
Diplopia persistentă – vederea dublă, în special în strabismul dobândit la adult.
Poziția anormală a capului – dezvoltată ca mecanism compensator pentru reducerea diplopiei.
Impact psihosocial – scăderea stimei de sine, discriminare socială și ocupațională.
- Prognostic
Prognosticul strabismului este excelent dacă este diagnosticat și tratat precoce. Factorii care influențează prognosticul includ:
· Vârsta la diagnostic – cu cât diagnosticul este mai precoce, cu atât prognosticul este mai bun
· Tipul strabismului – strabismul acomodativ răspunde bine la corecția optică
· Prezența ambliopiei – tratamentul precoce al ambliopiei îmbunătățește prognosticul
· Cauza subiacentă – strabismul secundar unor afecțiuni neurologice poate avea un prognostic rezervat
Fără tratament, aproximativ jumătate dintre copiii cu strabism dezvoltă pierdere vizuală din cauza ambliopiei.
- Concluzii
Strabismul reprezintă o afecțiune oftalmologică complexă, cu implicații vizuale, funcționale și psihosociale semnificative. Deși afectează în principal populația pediatrică, poate apărea la orice vârstă, iar impactul său asupra calității vieții este considerabil.
Etiologia strabismului este multifactorială, implicând atât factori genetici, cât și factori de mediu, cu modificări structurale ale mușchilor extraoculari și anomalii ale controlului neuromuscular. Diagnosticul precoce, prin intermediul examenului clinic și al testelor specifice, este esențial pentru prevenirea complicațiilor precum ambliopia și pierderea vederii binoculare.
Opțiunile terapeutice sunt variate și includ corecția optică, terapia ocluzivă, exercițiile ortoptice și chirurgia, abordarea terapeutică fiind personalizată în funcție de tipul strabismului, vârsta pacientului și prezența complicațiilor. Abordarea interdisciplinară, implicând oftalmologi, ortopțiști, optometriști, pediatri și neurologi, este crucială pentru optimizarea rezultatelor terapeutice.
În contextul medicinei contemporane, strabismul nu mai este privit doar ca o problemă estetică, ci ca o afecțiune care necesită management complex și coordonat, cu accent pe diagnosticul precoce și tratamentul individualizat, pentru a asigura pacienților o vedere binoculară normală și o calitate optimă a vieții.
- Bibliografie
- Kanukollu VM, Sood G. Strabismus. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2023.
- Salchow DJ. Strabismus. BMJ Best Practice. 2026.
- Khazaeni LM, Pekarsky AR. Strabismus. Merck Manual Professional Edition. 2026.
- Strabismus – factori favorizanți, manifestări clinice, tratament. Medicover.ro. 2021.
- Strabismul: cauze, tipuri, diagnostic și conduita terapeutică. Revista Galenus. 2026.
- Genetics of strabismus. Frontiers in Ophthalmology. 2023.
- Understanding, detecting, and managing strabismus. Community Eye Health. 2010.
- Large-scale GWAS of strabismus identifies risk loci and provides support for a link with maternal smoking. Nature Communications. 2025.
- The global prevalence of horizontal strabismus: A systematic review and meta-analysis. ScienceDirect. 2026.
- Strabismul la Copii – Cum Recunoaștem și Tratăm Alinierea Defectuoasă a Ochilor. Gomoiu.eu. 2024.
- Tratamentul strabismului – Intervenția chirurgicală. MonicaPop.ro. 2011.
- Exerciții pentru strabism: Cum pot ajuta și cum se aplică corect? Infosan.ro. 2025.
Articol realizat pe baza literaturii de specialitate și a ghidurilor clinice internaționale actuale.
Scrisoarea med 
Lasă un comentariu